930X122 MAIA

muncă de acasă

Legea a fost adoptată! Schimbare majoră pentru acești angajați

Veste bună pentru mii de români. O categorie de angajați va putea lucra de acasă patru zile pe lună.

Proiectul a fost adoptat miercuri în unanimitate de Camera Deputaţilor.

Concret, este vorba despre salariaţii care au copii în îngrijire cu vârsta de până la 11 ani, notează Antena 3 CNN. Acești angajați vor beneficia de un program mai flexibil de muncă, la cerere.

Excepție de la acest drept fac situațiile în care natura muncii nu permite acest lucru.

Inițial, doar părinții copiilor de până la opt ani ar fi putut cere să lucreze de acasă, dar deputații au decis majorarea limitei de vârstă în cazul copiilor de până la 11 ani.

Potrivit proiectului de lege ce va merge la promulgare, Codul Muncii ar urma să fie modificat. Astfel, salariații vor beneficia de mai mult timp petrecut alături de copii.

Conform sursei citate, în cazul în care ambii părinți sunt salariați, cererea pentru munca de acasă va trebui însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a cerut, pentru aceeași perioadă, să lucreze de la distanță.

În cazul în care este vorba despre o persoană singură (necăsătorită, văduvă, divorțată etc.), declarația nu va fi necesară.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul oficial.

Foto descriptiv

555×222-epitesti PNL
HerasMed (570 x 90 px)