Kaia 930 x 120

autostrada-bucuresti-pitesti

În loc de autostradă, ne alegem cu un drum expres?

Parlamentarul PSD Mircea Drăghici, chestor al Camerei Deputaţilor, a anunţat astăzi, după prezentarea strategiei de dezvoltare a judeţului Argeş pentru perioada 2014-2020, că Guvernul ar avea în plan o soluţie de compromis pentru tronsonul de autostradă Piteşti-Sibiu.

Conform deputatului, soluţia ar fi ca tronsonul să fie realizat în regim de drum expres, cu costuri mult mai mici decât în cazul în care s-ar face o autostradă. În acest fel Guvernul ar avea apoi posibilitatea realizării unui parteneriat public-privat prin care tronsonul de drum respectiv să fie amenajat ca autostradă. În prezent, din cauza costurilor mari (3,5 miliarde de euro), Guvernul are în intenţie realizarea autostrăzii Braşov-Sibiu ca alternativă la Piteşti-Sibiu.

Dumitru Voicu, primarul comunei Miceşti (PSD), a spus că în aceste condiţii s-ar impune o acţiune de forţă a autorităţilor din Argeş, deoarece „numai uniţi vom învinge” pentru ca autostrada să fie realizată.

Şi primarul Tudor Pendiuc a avut un punct de vedere tranşant. „Nu trebuie susţinută o asemenea variantă! Sunt zeci de mii de autoturisme care merg pe coridorul IV, taxele ar fi nelalocul lor. Raţiunea pentru care se impune autostrada Piteşti-Sibiu este una industrială. Pentru ruta Sibiu-Braşov raţiunile ar fi mai mult turistice. Nu se poate juca această carte a excluderii Argeşului din toate structurile, culoarul IV paneuropean de transport trebuie să rămână aici!”, a afirmat Pendiuc.

New Profesional Consult-555×222
HerasMed (570 x 90 px)