Ca urmare a pandemiei de coronavirus, Kaufland România a început instalarea unor geamuri de protecție din plexiglas la casele de marcat în toate magazinele sale din țară, cu prioritate în orașele în care sunt mai multe cazuri.
De asemenea, lucrătorii de la casele de marcat, cei de la raioanele legume-fructe și de la vitrina cu servire asistată au mănuși de unică folosință.
În anumite cazuri, pentru a fi evitată supraaglomerarea, accesul clienților în magazine se va face în grupuri restrânse de persoane.
Pe podeaua din zonele de trafic au fost amplasate benzi care indică distanța de siguranță.
Clienții sunt îndemnați:
-să aibă un comportament responsabil în acest context și să aibă grijă la cei din jur;
-să cumpere responsabil și să evite risipa alimentară;
-să vină neînsoțiți la cumpărături;
-să respecte regulile de prevenție și igienă;
-să folosească dezinfectantul de mâini de la intrarea din magazine;
-să păstreze distanța de siguranță de minimum 1 metru;
-să opteze pentru plata cu cardul sau telefonul, în locul bancnotelor.













