263 X 587 CUMPANA 1

Mega veste pentru români! Minivacanță de 5 zile!

Este oficial! Bugetarii vor avea o mini-vacanță de 5 zile libere până la finalul anului.

Sindicatele profesorilor au confirmat cele cinci zile de la începutul lunii decembrie, iar cadrele didactice au fost anunțate că în perioada 30 noiembrie-4 decembrie vor avea o ”punte” de zile libere.

IMM 930×122
555×222 grota rece

Deși anunțul nu a fost confirmat recent pe canale oficiale, acesta se bazează pe o decizie luată de Guvern la începutul anului. Pe 19 ianuarie, Ministerul Muncii informa public, într-un comunicat:

„Guvernul a stabilit ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că aceasta se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.

Această decizie a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Important de menționat este faptul că prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie sau participanţilor în aceste procese, potrivit Newsweek.ro.

Foto descriptiv

570×90 LA COCOS
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti