- Publicat de: Madalina Iordachita
- 27-04-2022, ora 12:21
- Știri
Ministrul Educației, despre olimpiada de la Pitești: ”Nu se confirmă reclamațiile”
Într-o intervenție pentru postul de televiziune Aleph News, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit despre Olimpiada Națională de Limba Engleză care a fost organizată la Pitești, în perioada 17-21 aprilie 2022, olimpiadă care a stârnit valuri de critici din partea elevilor participanți și părinților acestora. Aceștia s-au plâns de modul în care a fost organizat evenimentul, de la condițiile de cazare, până la premiile oferite.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!Declarația lui Sorin Cîmpeanu:
„Decizia managerială este investigată, vom vedea în ce măsură au fost erori de decizie managerială. Este primul lucru pe care doresc să vi-l spun. Al doilea lucru, pentru a înțelege foarte bine contextul, ca ministru al Educației, după doi ani de pauză 2020-2021, am insistat să se organizeze Olimpiadele Naționale pentru ca acești copii să aibă șansa de a demonstra că sunt cei mai buni.
Este vorba de circa 100 de mii de participanți la faza locală și faza județeană și este vorba despre peste 13 mii de elevi, la care se adaugă 3 mii de profesori, la faza națională. Sun 79 de olimpiade naționale, care au fost organizate într-un număr de 30 de județe. La acestea, după cum am spus, au participat și participă 13 mii de elevi dintre cei mai buni elevi, de care trebuie să avem grijă. O să vă explic imediat și ce înseamnă că trebuie să avem grijă.
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!Alocațiile pentru cazare și mâncare
Planul Ministerului Educațional, un plan integral de susținere a performanței și nu mă joc deloc cu cuvintele, presupune intervenții pe cel puțin 3 paliere: în primul rând bursele au crescut la 500 de lei pe lună pentru elevii care au rezultate la aceste olimpiade, deci este un sprijin important. În al doilea rând, alocația pentru cazare și masă pentru un elev a fost ani de-a rândul 50 de lei pe zi, un cuantum ridicol în opinia mea. A fost crescut la 100 de lei pe zi la olimpiada de care vorbim. Este de asemenea o sumă în care este dificil să te încadrezi, iar propunerea ministerului, și sper să fie acceptată de Guvern, va fi ca de îndată, adică în zilele următoare, pentru viitor, alocația să fie crescută la 200 de lei pe zi, alocație de cazare și masă pentru olimpici.
Premiile acordate olimpicilor
Al treilea lucru, premiile acordate elevilor olimpici, cei mai buni, care au un cuantum minim de 65 de lei pentru mențiune, 100 de lei pentru premiul trei, 200 de lei premiul doi și maxim 300 de lei premiul întâi, vor crește. Propunerea Ministerului Educației este să crească la 1000 de lei pentru premiul întâi, 700 de lei pentru premiul doi, 500 de lei pentru premiul trei și 300 de lei pentru mențiune. Deci, bursele deja există, premiile vor fi mărite, la fel și alocația pentru cazare și masă, adică ce este mai important pentru recunoașterea performanței acestor copii, dincolo de aceste accidente pe care o să încerc să le explic atât cât pot fi ele explicate. (…)
”În județul Argeș nu se confirmă reclamațiile”
Pentru condițiile logistice am spus că vom investiga. Deja investigăm. Am cerut fiecărui inspector școlar județean să explice, să detalieze condițiile în care au fost organizate lucrurile. La nivel preliminar, pot să vă spun că în județul Argeș nu se confirmă reclamațiile, deoarece în județul Argeș la 100 de lei alocație de cazare și trei mese pe zi s-au făcut eforturi ca să poată fi cazați absolut toți elevii în pensiuni. Deci, toți elevii participanți la Olimpiada de Limba Engleză au fost cazați în pensiuni.
Au fost 90 de profesori voluntari care și-au pus la dispoziție mașinile personale pentru alte acțiuni decât prezența la Școala ”Matei Basarab”, unde au fost duși cu autocare și cu antemergător de la Poliție pentru a se deplasa la timp, în siguranță și fără stres. Cei 90 de profesori care și-au pus la dispoziție, cu titlu voluntar, mașinile pentru a lua copiii de la gară, pentru a-i duce la gară și pentru a asigura pe parcursul a câtorva zile transportul merită mulțumirea mea și au mulțumirea mea.”