pizzeria sapori  930 122

bazar

Mizerie şi condiţii crunte în bazarul „Gh. Lazăr” din Piteşti

Pe adresa redacţiei ePiteşti curg necontenit nemulţumiri legate de bazarul „Gheorghe Lazăr” din municipiu. Cele mai multe vin din partea cetăţenilor care locuiesc în blocurile de lângă bazar. Aceştia sunt zilnic martorii a ceea ce se petrece şi susţin că este necesară închiderea sau, în ultimă instanţă, modernizarea acestei zone comerciale. O altă soluţie ar fi mutarea bazarului la periferie, aşa cum este, de exemplu, Târgul Săptămânal.

Citiți și: COMERCIANȚII DIN BAZAR, LUAȚI LA VERIFICAT DE POLIȚIȘTII LOCALI

Reporterii ePiteşti au mers la locul indicat pentru a lua „pulsul” pieţei.

Dincolo de utilitatea comercială (deşi multe produse par a fi de o calitate îndoielnică), zona arată rău – în contextul în care este situată practic în centrul Piteştiului – aproape de Pasajul Magnolia.

Principala problemă este că se desfăşoară un comerţ în condiţii necivilizate. Mai multe tarabe sunt amplasate chiar pe domeniul public, pe trotuare. Acei vânzători nu deţin case de marcat, însă ce-i drept vând tot felul de nimicuri şi vechituri (casete cu bandă magnetică, telefoane şi tot soiul de aparate uzate moral) care nici nu îmi dau seama cum ar putea fi fiscalizate.

 

 

Iar la parterul unei construcţii neterminate (foto), sub o copertină improvizată, un nene vinde geci de iarnă.

 

 

Undeva în capăt, alt negustor de nimicuri.

 

 

Este greu de crezut că activitatea din zonă este una sigură pentru consumatori, dovadă că am surprins chiar în acest an mai multe incidente, unul culminând cu explozia unei butelii în plină stradă.

 

 

Izvorul de unde se aprovizionează cu apă o mulţime de oameni arată sub orice critică.

 

 

Iată şi alte inconveniente semnalate de cititori:

„În zona bazarului Gh. Lazar, unde locuiesc sute de familii, sunt probleme din ce în ce mai multe din cauza bazarului, atât pentru locatari, dar şi pentru clienţi si vanzatori:

– Ocuparea locurilor de parcare, chiar daca unele locuri sunt cu plată;

– oamenii îşi fac nevoile pe unde apucă;

– parcheaza maşinile pe unde apucă şi chiar în loc nepermis, blocheaza accesul pe străduţă (foto);

 

 

– vanzatori ambulanti cu tot felul de nimicuri: telefoane, usturoi, sosete, etc.;

– testeaza, fara sa tina cont ca deranjeaza linistea publica, ba mai mult fara sa tina cont de vreun program de liniste, drujbe, motocoase etc.;

– arunca diverse gunoaie pe unde apuca;

 

 

 

Per total, zona arată mai degrabă a un bâlci de sat decât o parte din centrul unui oraş care se vrea „smart city” aşa cum se laudă administraţia.

Toate acestea se pot verifica (poza si filma) la fata locului, doar daca stai o ora prin zona.

De ce nu se ia atitudine, de ce nu se curata zona? De ce nu se muta bazarul? ar fi mai bine si pentru rezidenti si pentru vanzatori dar si pentru clienti!

 

 

Sunt atatea soluţii pentru spaţiul respectiv:

-Se poate face o parcare supraetajata pentru ca in zona centrala niciodata nu ai unde sa parchezi;

-Se poate face un teren de sport precum San Siro, pentru ca in zona sunt doua scoli generale si locuiesc foarte multi copii;

-Se poate face un teren de joaca pentru ca in tot centrul singurul loc de joaca este undeva pe la muzeu si este insuficient pentru cati copii sunt;

-Se poate moderniza si acoperi tot bazarul sa fie facut ca un centru comercial, daca tot insista sa aiba aceasi destinatie locul; si ideile pot continua la nesfarsit”

 

 

Administraţia locală poate aprecia dacă toate aceste probleme enunţate sunt sau nu demne de luat în seamă. Noi credem că da!

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)