- Publicat de: admin
- 6-12-2011, ora 7:41
- Concerte / party
Concert festiv
De ziua naţională a României Filarmonica din Piteşti ne-a oferit un program deosebit.
La aceasta a contribuit în primul rând tânărul dirijor clujean Cristian Sandu. Am avut un program festiv cu Beethoven şi Mozart. Programul a fost deschis de uvertura Egmont de Ludwig van Beethoven. Lucrarea este dedicată de marele compozitor piesei lui Goethe purtând acelaşi nume. Egmont a fost un nobil flamand patriot care a fost sacrificat de interesele regelui Filip al II-lea şi ale ducelui de Alba în Ţările de Jos. A fost decapitat în superba Grand Place din Bruxelles unde îşi avea palatul. Beethoven a creat-o în vremea Războaielor napoleoniene cărora le-a fost adversar. Aerul dramatic al compoziţiei şi semnificaţia ei privind lupta pentru libertate, a făcut ca această piesă să fie simbolul Revoluţiei din Ungaria în 1956. Orchestra a răspuns cu avânt la indicaţiile dirijorale şi interpretarea a avut sensul pe care l-a dorit compozitorul. A urmat Concertul nr 4 în Re major pentru vioară şi orchestră de W. A. Mozart. Tânăra studentă Monica Bălăşoiu a redat corect graţiosul concert mozartian. Ea ne-a oferit împreuna cu orchestra la bis Balada lui Ciprian Porumbescu cu ocazia zilei naţionale. În partea doua a concertului am audiat Simfonia a V-a lui Beethoven. Îndrăznesc să spun că a fost una din cele mai bune prestaţii ale orchestrei Filarmonicii noastre, superioară interpretării celei realizate de Orchestra ploieşteană. Simfonia cunoscută ca cea a Destinului folosind în deschiderea motivul celor 4 note care i-a adus celebritatea. Este una din cele mai cântate piese muzicale este plină de dramatism de aer marţial, de măreţie imperială, este chintesenţa beethoveniană. Auditorii piteşteni au avut parte de unul din cele mai bune momente ale stagiunii.