New Profesional Consult 263×587

Nu s-a mai văzut așa ceva în România după Revoluție. O biserică va fi demolată

O biserică din județul Constanța va fi demolată. Este o premieră în România după Revoluție și în același timp, o decizie fără precedent a unei instanțe de judecată.

S-a ajuns la această măsură extremă din cauza faptului că, biserica a fost construită fără autorizaţie, potrivit antena3.ro

930x122px
555 X 222 CAPRA

În biserica construită în urmă cu 20 de ani, duminică a avut loc ultima slujbă.

Deși în luna martie termenul legal prin care se putea demola Biserica a expirat, pe 11 mai Arhiepiscopia Tomisului a solicitat și a primit din partea Primăriei Constanța o prelungire a termenului de punere în aplicare a sentinței judecătorești cu 30 de zile, potrivit ziuaconstanta.ro, citat de antena3.ro

Reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu a declarat pentru sursa citată că se va încerca relocarea lăcașului de cult.

În mijlocul acestei situații, credincioșii sunt dezamăgiți și condamnă această hotărâre.

Decizia instanței este una definitivă, iar termenul final pentru demolare este data de 11 iunie.

Sursă foto principal: antena3.ro

263×587-2 Grota Rece