UPDATE, ORA 18.08:
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, întrunit astăzi într-o ședință, a adoptat noi măsuri pentru localitățile cu rata de incidență peste 3/1.000 locuitori, respectiv peste 6/1.000 locuitori.
Astfel, în cazul comunei Rociu, care a depășit pragul de 6 cazuri de infectare la mia de locuitori, se instituie carantina de noapte în weekend.
ASTFEL:
– se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- Sărbătorile Argeșului și Muscelului, la Golești! Smiley și olimpicul Emanuel Mazăre, printre personalitățile care devin azi Cetățeni de Onoare ai județului
- PENNY anunță reduceri până pe 29 septembrie! Ce produse sunt la ofertă și ce avantaje au clienții cu PENNY Card
- Alocații și indemnizații după reguli noi: Cine poate primi bani până la 26 de ani și ce acte sunt necesare
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
e) deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.
De asemenea, sunt interzise competițiile sportive, activitatea cinematografelor, organizarea spectacolelor în aer liber, organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive), activitatea cluburilor, barurilor și discotecilor, activitatea sălilor de jocuri de noroc, activitatea teraselor și restaurantelor. Excepție fac restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare.
Și în cazul localităților care au depășit pragul de 3 infectări la mia de locuitori s-au adoptat noi măsuri printre care, certificatul verde (vaccin, trecere prin boală sub 180 de zile, test negativ) pentru alimentația publică din centrele comerciale.
De asemenea, o măsură care se aplică la nivelul întregului județ este obligativitatea purtării măștii de protecție, pentru persoanele cu vârsta mai mare de 5 ani, în spațiile aglomerate, în proximitatea unităților de învățământ, în fața instituțiilor publice, a operatorilor economici sau a bancomatelor.
- Termenul limită Pitești: Ultima zi pentru plata taxelor și impozitelor locale fără penalități
- Consum mai mic la mașină: trucul secret pe care îl folosesc șoferii economi pentru a plăti mai puțin la pompă
- Horoscop 27 septembrie. Două zodii au parte de o bucurie uriașă! Veștile pe care le așteptau vin astăzi
Toate aceste măsuri intră în vigoare de la noapte, începând cu ora 00:00.
Întreg documentul cu măsurile adoptate pentru județul Argeș, AICI.
Știrea inițială, ora 13.06 – Argeș: Comună trecută de pragul de 6/1.000. Urmează carantina de noapte
Conform datelor furnizate, în urmă cu puțin timp, de Direcția de Sănătate Publică Argeș (DSP), o comună din județ a trecut de pragul critic de 6 cazuri la 1.000 de locuitori.
Este vorba despre comuna Rociu, care a ajuns la o rată de infectare de 6,34/1.000 de locuitori.
Potrivit spuselor autorităților, în cazul localităților care trec de acest prag critic, urmează să se instituie carantina de noapte în weekend. Cu toate acestea, CJSU Argeș (Comitetul Județean pentru Situații de Urgență) nu a emis încă o Hotărâre în ceea ce privește restricțiile ce vor intra în vigoare pentru această comună.
Astăzi, în scenariul roșu de află 2 orașe (Municipiul Pitești și orașul Ștefănești) și alte 14 localități (Rociu, Suseni, Râca, Boteni, Oarja, Căteasca, Băiculești, Bradu, Bascov, Dâmbovicioara, Popești, Stolnici, Ungheni, Băbana).

În Municipiul Pitești, rata de infectare este în creștere față de ieri. Astăzi a ajuns la 3,42/1.000.

În scenariul galben se află 22 de localități.
Foto principal: descriptiv





![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)


