Eurial 930 x 122

parc

PERICOL ÎN RĂZBOIENI! PITEȘTEANCĂ REVOLTATĂ

UPDATE: Poliția Locală Pitești, prin purtătorul de cuvânt al instituției, Bogdan Aristănțoiu, ne precizează: „În astfel de situații, rugăm cetățenii să sesizeze dispeceratul Poliției Locale Pitești, la numărul de telefon 0248.210.230.”

Citiți și: Accident în Pitești, ACUM! Mașină praf

Pericol în Războieni! Piteșteancă revoltată. În parcul de pe strada Independenței din cartierul piteștean Războieni ar fi avut loc astăzi un incident. Doi copii ar fi venit să plimbe un câine rasa Pitbull (una dintre cele mai periculoase rase de câini) în parcul în care se aflau alți copii, însoțiți de părinți sau bunici.

O cititoare, bunică a unui copil de 5 ani, ne-a anunțat, revoltată, că cei doi minori, în momentul în care i-ar fi atenționat că este interzis să intre cu patrupedul în parc (în plus, sau mai ales, fără botniță), i s-ar fi adresat jignitor. Mai mult, ar fi amenințat-o, susține piteșteanca. De asemenea, ”femeia cu copilul în brațe cred că era cu acei copii pentru că și dânsa mi-a adresat injurii și amenințări!”, adaugă bunica revoltată.

Citiți și: N-a văzut Parisul ce-a ajuns să facă o frumusețe rară de la Brătianu!

”Poate aude cineva ce se mai întâmplă prin cartierul Războieni!”, atenționează femeia, care ne-a trimis și fotografii. (click pe imagini pentru mărire): 

Cel mai grav este că acest tip de câine, foarte periculos, a fost lăsat în grija unor copii. Un astfel de câine este imprevizibil și poate deveni extrem de periculos.

Vă reamintim că și dumneavoastră aveți posibilitatea să ne transmiteți informații sau imagini care pot deveni o știre. La dispoziție vă stau pagina de Facebook ePitești, adresa de e-mail redactia@epitesti.ro și numărul de telefon 0733.797.066. 

Eurial 555 x222
570×90 MAIA