EcoMoto 930×122

accident

Pieton care traversa regulamentar, lovit de o mașină pe Strada Depozitelor

În această seară, un accident rutier s-a produs în Pitești.

Citiți și: Pitești: Două accidente în Centru, în același timp

Polițiștii au fost sesizați că, un bărbat, aflat pe trecerea de pietoni, a fost lovit de un autoturism pe Strada Depozitelor. Victima, în vârstă de 75 de ani, din Pitești, traversa regulamentar, în timp ce a fost acroșat de o mașină.

Din fericire bărbatul nu a fost rănit grav. La fața locului i-a acordat primul ajutor un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, apoi a fost transportat la spital.

Citiți și: Argeș. Accident cu victimă!

„Polițiștii Biroului Rutier Pitești au desfășurat verificări în urma evenimentului rutier petrecut pe strada Depozitelor.

Din verificările preliminare s-a stabilit că, un bărbat de 47 de ani din Pitești, care conducea un autoturism pe Strada Depozitelor, din direcția Bascov spre Podul Viilor, la trecerea de pietoni din apropierea intersecției cu Calea Bascovului a acroșat un bărbat de 75 de ani din Pitești, angajat în traversarea regulamentară a drumului.

Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ca și diagnostic preliminar, bărbatul de 75 de ani avea o leziune în zona feței și contuzii la membrele inferioare. A fost transportat la o unitate medicală pentru investigații, iar în cauză polițiștii vor întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier să fie lămurite în urma cercetărilor.”, a declarat pentru epitesti.ro, Purtătorul de Cuvânt IPJ Argeș, Florin Popa

Sursă foto: Info Trafic Pitesti

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3