Update ora 11:10
Una dintre persoanele implicate a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital, iar cea de-a doua a fost transportată la unitatea medicală de către echipajul SAJ, aflat la fața locului.
Știre inițială ora 10:37
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, în cartierul Craiovei din municipiul Pitești.
Două autovehicule, un autoturism și o dubă de de la Fan Curier au fost implicate în coliziune.
Din imagini se observă că ambele vehicule au suferit avarii vizibile, iar traficul în zonă este îngreunat, spun participanții la trafic.
Deocamdată nu se cunosc informații oficiale despre eventuale victime sau despre circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
Pitești: Accident lângă Kaufland! Dubă de la Fan Curier implicată
La fața locului au fost alocate deja mai multe echipaje de intervenție:
,,Accident rutier între un autoturism și o autoutilitară produs în municipiul Pitești, strada Craiovei.
Intervin pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Paramedicii SMURD au asistat două persoane.
Colegii noștri asigură și măsuri specifice de prevenire a incendiilor.”, transmite ISU Argeș.
Șoferilor sunt sfătuiți să circule cu prudență în zonă, până la eliberarea completă a carosabilului și reluarea traficului în condiții normale.
Revenim cu informații pe măsură ce vor fi disponibile!