Pitești. Forțe impresionante de pompieri, acum – Video
A fost mare agitație în această seară în cartierul Banat din municipiul Pitești.
Pompierii au fost sesizați să intervină la o locuință dintr-un bloc situat pe strada Traian, fiind semnalate degajări mari de fum.
La fața locului s-au mobilizat forțe impresionante: două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime și un echipaj SMURD.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că fumul degajat provine de la o tigaie uitată în cuptor.
Pitești. Forțe impresionante de pompieri, acum – Video
Chiar dacă, în final, s-a dovedit că era vorba despre o tigaie uitată în cuptor, de precizat este că, potrivit protocolului, autoritățile sunt obligate să trateze fiecare apel ca pe o potențială situație de urgență majoră, pentru a fi pregătite în cazul unui incendiu sau a altor pericole iminente.
Din fericire nimeni nu a fost rănit și nu au existat pagube materiale semnificative.





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)
