New Profesional Consult 930 x 122

furt

Pitești: Furt ziua în amiaza mare!

În ziua de 05 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați, de către agentul de pază al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că a surprins un bărbat care ar fi sustras, din curtea unui șantier de pe strada Tudor Vladimirescu, cabluri electrice din cupru și deșeuri neferoase, transmite IPJ Argeș.

Citiți și: Atenție! Furt masiv într-o parcare din Argeș

Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat un bărbat de 26 de ani, din Ștefănești, pe care l-au condus la sediul poliției, pentru audieri.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță.

Citiți și: Un tânăr de 22 de ani și-a băgat vecinii în sperieți!

În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Foto descriptiv: Opinia Timisoarei

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90