Eurial 263×587

Pitești. Incident grav! Persoană lovită de tren lângă Lidl

Pitești. Incident grav! Persoană lovită de tren lângă Lidl

Update: 

930×122 CAPRA 5
HerasMed (555 x 222 px)

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, cetățean străin, din Bangladesh, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, posibil în încercarea de a traversa linia de cale ferată fără să se asigure, prin loc nepermis, a fost surprins de un tren de călători în gabaritul liniei.

Ca urmare a impactului, bărbatul în cauză a suferit leziuni (preliminar, fractură deschisă la piciorul drept), fiind preluat de echipajele medicale și transportat la o unitate medicală.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care incidentul feroviar a avut loc.

Știrea inițială: Un bărbat ar fi fost lovit de un tren, pe calea ferată din zona CNCD, în Pitești.

Informația este transmisă de ISU Argeș.

Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

New Profesional Consult 930 x 122
PIZZERIA SAPORI 555 222

Știre în curs de actualizare

Foto: Descriptiv

pizzeria-sapori-italia 263 587