O femeie care se plimba la ora 4 dimineaţa pe stradă a ajuns la spital. S-a întâmplat în Piteşti, astăzi.
UPDATE ORA 11.00: Potrivit surselor din Poliţie, aceasta mergea cu un troller, pe mijlocul drumului. Şoferul a fost surprins de situaţie şi nu a mai putut evita impactul. Din fericire, victima nu a suferit răni care să-i pună viaţa în pericol.
Ştirea iniţială – ora 08:17
În jurul orei 4 a dimineţii de azi, paramedicii SMURD de la Detașamentul de Pompieri Pitești au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care o autoutilitară a acroșat un pieton pe strada Depozitelor din municipiul Pitești.
„În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex feminin, conștientă, cu vârstă de 65 de ani, căreia i s-a acordat primul ajutor calificat, ulterior fiind transportată la spital pentru investigații medicale amănunțite”, a transmis ISU Argeş.
Împrejurările exacte ale producerii evenimentului rutier urmează să fie stabilite de poliţişti.
(Foto: descriptiv)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)





