HerasMed (930 x 122 px)

centrul cultural

Pitești. Noi evenimente de interes la Centrul Cultural

Pitești. Noi evenimente de interes la Centrul Cultural

Citiți și: Festivalul ZAVAIDOC, ediția a XVII-a: Anunț de ultim moment!

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 15-18 august 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile.

Este vorba despre:

Citiți și: Se întâmplă ceva FABULOS! Dezbateri importante în Pitești

Vernisajul expoziției Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, marți, 15 august, de la ora 18.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești.

Primăria Municipiului Pitești organizează, prin Centrul Cultural Pitești, ediția a III-a a Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, în perioada 12-15 august 2023.

La atelier s-au înscris copii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, care vor învăța să picteze icoane pe sticlă, sub îndrumarea artiștilor plastici Stela Maria Lucici și Ruxandra Maria Ciobanu, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești.

Cursurile se vor desfășura în intervalul 12-14 august 2023, între orele 18.30 și 20.00, într-un spațiu special amenajat în Piața Primăriei Municipiului Pitești.

Vernisajul expoziției realizate de elevi va avea loc marți, 15 august, de la ora 18.00, în fața Primăriei.

Pitești. Noi evenimente de interes la Centrul Cultural

Dezbaterea cu tema ,,Pictura între Credință și Libertate”, în cadrul proiectului sub genericul ,,Personalități Culturale Piteștene”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, avându-le invitate pe Stela Maria Lucici și pe Ruxandra Maria Ciobanu, artiști plastici, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești, eveniment care va avea loc miercuri, 16 august, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

Dialogul cu tema ,,Tehnici de supravieţuire”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul ,,Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, avându-l invitat pe Relu Nica, alpinist – paramedic, eveniment care se va desfășura joi, 17 august, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

Viaţa este minunată şi merităm s-o trăim armonios!

Dialogul cu tema ,,Rolul benefic al îmbrățișărilor”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală ,,Omul, între breaking news și armonia sufletului”, susținut de psihologul-clinician Violeta Carmen Popa, eveniment care va avea loc joi, 17 august, de la ora 17.30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

Sursă foto: Arhivă/Descriptiv

New Profesional Consult-555×222
eurial 570×90