930×122 CAPRA 5

dispensar

Pitești. Pas important pentru un spital nou! Se fac și trei dispensare medicale

Trei noi dispensare în Pitești și pas important pentru construirea unui nou spital.

Citiți și: S-a aprobat! Salarii mai mari cu 20% pentru acești angajați

Primăria Pitești a prevăzut în proiectul de buget pentru anul în curs (2023) construcția a trei noi dispensare.

Pentru începerea procedurilor aferente (studii de fezabilitate) municipalitatea a alocat peste 150.000 de lei pentru fiecare obiectiv în parte.

Citiți și: Situație halucinantă! Uite medicii, nu-s medicii! Ce se întâmplă cu ATI-ul de la Județean

Proiectele vor viza inclusiv dotarea acestor dispensare cu aparatura necesară.

Acestea ar urma să fie ridicate în zona Pieței Războieni (cartier Războieni), pe strada Carpați (cartier Nord, zona școlii Alexandru Davila, fosta școală nr 14) și pe strada Cornel Chiriac (cartier Prundu).

În buget este prevăzută și suma de 150.000 de lei pentru elaborarea unui studiu de oportunitate pentru construirea unui spital municipal.

Ce este studiul de fezabilitate?

Studiu de fezabilitate = studiu al unui proiect sau al unei investiții din punctul de vedere al posibilităților tehnice de realizare și al rentabilității (dexonline.ro)

Un studiu de fezabilitate este analiza fezabilității unei idei.

Un asemenea studiu vă oferă un răspuns la întrebarea dacă merită să implementați un proiect, arătându-vă cum poate funcționa o afacere luând în calcul o serie de ipoteze de ordin tehnologic (ex: procese de producție, clădiri, echipamente) și de ordin financiar (ex: nevoile de capital, costul bunurilor, costul cu salariile).

Un studiu de fezabilitate este elaborat într-un mod obiectiv astfel încât rezultatele în urma acestuia să fie cu cât mai aproape de realitate, deoarece dacă presupunuerile sunt prea optimiste și simpliste, este posibil ca partenerii și investitorii să aibă o percepție eronată asupra rezultatelor finale și asupra fezabilității investiției. (verticalfinance.ro)

Ce este studiul de oportunitate?

Un studiu de oportunitate este un prim pas în realizarea unui proiect de investiții, constând în identificarea și analiza oportunităților de investiții într-o anumită indusrie, zonă geografică sau a unei afaceri într-un anumit domeniu.

În conceperea acestuia se pleacă de la două abordări:

– la nivel macroeconomic – se analizează în ansamblu potențialul de investiții referitor la aria geografică, resursele disponibile, sectorul indusrial, analiza cererii de bunuri pe un anumit segment de piață, politicile industiale promovate de autorități, situația economiei naționale, eventuale probleme structurale ale sectorului industrial, etc

– la nivel microeconomic  – se analizează potențialul investirorilor, a instituțiilor financiare potențial finanțatoare, a politicilor duse de autorități la nivel local etc.

Un studiu de oportunitate vă va scoate în evidență oportunitățile existente într-un anumit domeniu sau pe o anumită piață, pe baza unor estimări și analize comparabile.

După analiza oportunității unui proiect și analiza tuturor alternativelor la soluțiile înglobate în cadrul proiectului de investiții se va trece la o analiză detaliată a investiției cu ajutorul studiului de fezabilitate. (verticalfinance.ro)

Foto: Bihon.ro/Descriptiv

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3