New Profesional Consult 930 x 122

apa canal

Pitești. Restricții rutiere timp de o lună

Pitești. Restricții rutiere timp de o lună

Citiți și: Exclusiv. Mașină camuflată pe străzile din Pitești! Ce model ar fi

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti informează locuitorii din zona străzii Bucovina cu privire la faptul că începând cu data de luni, 20.03.2023, în intervalul orar 8.30 – 17.00, va fi închis traficul rutier pe tronsonul cuprins între strada Basarabia și strada Bucovina.

Conform autorităților, se vor asigura rute ocolitoare prin străzile Ștefan Ciobanu și Victor Bilciurescu. În zilele de weekend nu se vor executa lucrări, iar strada va fi deschisă traficului.

Citiți și: Pitești. Atenție, se sparg case în Găvana!

Restricțiile urmează să fie impuse în cadrul lucrărilor de reabilitare canalizare menajeră, lucrări care sunt estimate a se derula până la data de 21.04.2023.

Șoferii sunt rugați să circule cu atenție sporită în această zonă și să respecte semnalizarea rutieră care va fi amplasată de constructor, cu avizul Comisiei de Circulație.

„Facem precizarea că noua rețea de canalizare este executată în cadrul Contractului de lucrări nr. 270/2022 – CL5.3 – „Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Pitești – Zona Sud‟, aferent „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș, în perioada 2014 – 2020‟ – Cod MySMIS2014 + 149090, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Împreună cu echipa constructorului, limităm pe cât posibil disconfortul locuitorilor din zonă și îi
asigurăm că vom face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea traficului în zonă în timp operativ. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de canalizare menajeră sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii de calitate.

Mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat în desfășurarea acestor lucrări!”, transmite Societatea Apă Canal.

555 X 222 CUMPANA 2

Comentarii

Donaris 570×90