930 x122 grota rece

căutare

Poliţia va putea intra în casele oamenilor fără mandat, ca să caute o persoană dispărută

La doi ani după cazul Caracal, Guvernul a trimis Parlamentului, în procedură de urgenţă, un proiect de lege privind căutarea persoanelor dispărute.

Citiți și: Șofer imobilizat în trafic. Era căutat în toată lumea, dar l-au prins în Argeș

Pe 9 decembrie, iniţiativa legislativă ar putea trece de Senat fără dezbateri, prin adoptare tacită, deşi în ea există prevederi ce nesocotesc Constituţia, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Conform Proiectului de lege al MAI, cei care caută în teren o persoană dispărută – adică, poliţişti, jandarmi, angajaţi ai IGSU şi poliţişti locali – pot intra cu forţa în locuinţele oamenilor sau în sediile unor firme fără mandat de la judecător şi chiar şi fără acceptul proprietarilor, atunci când „există indicii” că numai aşa ar putea „să înlăture o primejdie privind viaţa sau integritatea fizică a persoanelor aflate în acel spaţiu”.

Citiți și: Accident cu 2 TIR-uri și o autoutilitară pe DN 7! Trafic infernal

CUM SE FAC VERIFICĂRILE ÎN IMOBILE

Ideea acestor intervenţii în forţă a venit după cazul Caracal, când poliţia a susţinut că nu a avut instrumentele legale necesare ca să o salveze pe Alexandra Măceşanu din casa unde fusese sechestrată de Gheorghe Dincă.

Conform proiectului de lege aflat acum la Senat, poliţiștii care caută în teren o persoană, indiferent de vârsta ei şi de împrejurările în care ea a dispărut, „au dreptul de a efectua verificări în imobile, spaţii închise sau deschise, vehicule ori alte asemenea locuri în care s-ar putea afla persoana dispărută”.

De pildă, dacă există există informaţii că într-un bloc se află cineva sechestrat, în baza localizării telefonului de pe care acea persoană a sunat la 112 sau a altor indicii, se va proceda la verificarea tuturor apartamentelor, până la găsirea victimei.

Sursă: Libertatea

Sursă foto: PRO TV

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3