pizzeria sapori  930 122

achimescu

Achimescu a invins PDL si trebuie sa redevina sef la Sport

Fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport, liberalul Laurenţiu Achimescu, ar trebui să devină, în scurt timă, din nou director al DJS. Asta pentru că, la data de 10 noiembrie, acesta a câştigat şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dreptul de a fi repus în funcţie şi de a primi şi salariile pe perioada cât a fost destituit de guvernarea PDL. Mai exact, Achimescu ar trebui să primească aproximativ 100 milioane lei vechi. „După demiterea de la Direcţia Judeţeană pentru Sport, am câştigat, în primă fază, la Curtea de Apel Piteşti, printr-o hotărâre definitivă, anularea ordonanţelor 37 din 2009 şi 105, prin care am fost înlocuit din funcţia de director. Am cerut reîncadrarea mea ca director executiv şi drepturile băneşti. A fost făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către minister, la secţia contencios administrativ şi fiscal, dar, prin decizia numărul 4865, din 10 noiembrie 2010, recursul a fost respins, decizia fiind irevocabilă. Am anunţat ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului, Agenţia Naţională a Înalţilor Funcţionari Publici şi Prefectura Argeş că trebuie să fiu repus pe post. Asta şi pentru că am înţeles că s-a organizat totuşi concurs pentru ocuparea funcţiei de director executive la DJS Argeş. Am auzit totuşi că Flavius Panţurescu s-a prezentat la concurs. Este treaba lor. Dacă nu pun în execuţie decizia Înaltei Curţi, înseamnă că acest stat este fie oligofren, fie foarte corupt. Dacă se va auzi, şi după aceste demersuri, că la Direcţia pentru Sport Argeş sunt doi directori, este cel puţin o gafă dacă nu mai mult din partea instituţiilor statului, care au fost anunţate înainte de organizarea concursului de decizia Instanţei. Ministerul are 30 de zile la dispoziţie să mă repună pe funcţie”, a afirmat Achimescu. Când eşti un nimeni într-un domeniu, cum poţi fi director în altul? Fostul director a criticat şi faptul că la conducerea direcţiei a fost numit un director doar în baza criteriului apartenenţei politice, fapt consumat şi la nivel central. Din această cauză, ministerul Sportului a fost „înghiţit” de ministerul Educaţiei, au fost emise acte incorecte legislative. Eu nu am nimic cu tinerii, pentru că avem valori. În schimb, dacă tu, un jun, nu ai spus nimic în activitatea ta până acum, în experienţa ta profesională, cum crezi că vei putea demonstra ceva ca director într-un alt domeniu? Acest caz al meu este doar o piesă din acest puzzle naţional. De asta nu merge treaba în ţara. Pentru că ne-a dat partidul funcţii, dar un partid mare trebuie să aibă oameni din toate domeniile, capabili să le conducă. Cum să fiu eu, la Vamă, director? Nu aş face faţă. Sportul este o ştiinţă, acum nu mai poţi merge după percepţiile tale. Trebuie să ai pregătire şi în plan profesional, şi managerial. Acea cucoană penală, Pitzi (Monica Iacob Ridzi) şi acea croitoreasă, Plăcintă, care habar nu aveau de Sport, au fost puse de partid la conducerea ministerului. Aceste cucoane au emis ordonanţele prin care eu am fost schimbat, declarate în instanţă ilegale. Voi încerca, de aceea, să modific legislaţia, în instanţă, că să nu mai plătească statul, ci cel care semnează. Eu, ca director de deconcentrate, dacă mă dă în judeata un angajat şi pierd, trebuie să plătesc daunele”, a declarat Achimescu.

555×222 grota rece
Pizza Sapori Italia 570 90