Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților sprijină inițiativa deputatei Alina Gorghiu privind înființarea unei Comisii comune pentru combaterea traficului de persoane, un fenomen care continuă să afecteze grav România.
Conform datelor oficiale, o mare parte dintre victime sunt minori, iar mulți dintre cei exploatați sunt recrutați de persoane apropiate, precum prieteni, vecini sau rude.
„Pentru că Legislativul are rolul său, alături de celelalte puteri ale statului, în combaterea acestui fenomen, este important ca în legislatura 2024-2028, la nivelul Parlamentului, să avem o Comisie comună pentru combaterea traficului de persoane, la fel ca şi în legislatura trecută.
Mulţumesc colegilor din Grupul parlamentar al PNL pentru susţinerea acestui proiect.
Datele colectate, inclusiv de autorităţile naţionale, arată că traficul de persoane este o problemă gravă în România: 50% din victime sunt minore, cu o pondere de 40% fete şi 9% băieţi, acestea provenind majoritar din mediul rural.
O altă cifră alarmantă: aproximativ 20% dintre victimele minore provin din sistemul de protecţie a copilului.
Dintre victimele identificate în 2023, 77% au fost de sex feminin, 63% au fost exploatate sexual, dintre care 57,4% erau minore.

Alte 4,9% dintre victime au fost supuse exploatării prin muncă, majoritatea în agricultură, iar 8,2% dintre victime au fost forţate să cerşească.
Din păcate, datele arată că 70% dintre victime au fost recrutate de persoane cunoscute (prieteni, vecini sau rude), ceea ce arată cât de mare este nevoia de educaţie a tinerilor pentru a evita astfel de capcane.
O altă formă de exploatare este cea în scop patrimonial, care afectează persoanele vulnerabile, precum vârstnicii sau cetăţenii cu dizabilităţi neuropsihice.
Au fost cazuri relatate de mass-media, după intervenţii ale autorităţilor în ultimii ani.
Alina Gorghiu: 50% dintre victimele traficului de persoane – minori! Măsură urgentă!
De asemenea, în contextul României, migranţii extracomunitari veniţi pentru muncă reprezintă o altă categorie vulnerabilă la riscurile de exploatare şi trafic de persoane.
Este o nouă dimensiune a problemei, în condiţiile în care, la finele lui 2024, numărul persoanelor cu drept de şedere în scop de angajare a trecut de 100 de mii.
Parlamentul are rolul său în combaterea acestui fenomen, alături de celelalte puteri ale statului, fie că vorbim despre posibile modificări legislative, fie de evaluarea şi analiza instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale din perspectiva eficienţei şi eficacităţii răspunsului la fenomenul traficului de persoane.
Și, să nu uităm, de multe ori parlamentarii se pot confrunta cu consecinţele acestui fenomen în cursul muncii lor în teritoriu.
Procedura de înfiinţare a Comisiei este în curs, eu sper ca în viitorul apropiat să înceapă activitatea acesteia, iar o primă temă de analiză ar fi putea fi riscurile reprezentate de diversificarea metodelor de recrutare prin utilizarea tehnologiei digitale, dar şi analiza soluţiilor pe care le avem pentru ca ajutorul oferit de statul român pentru victime să fie cel aşteptat.”
Traficul de persoane rămâne una dintre cele mai grave infracțiuni la nivel național și internațional, afectând în special copiii și femeile.
Înființarea unei comisii parlamentare dedicate acestui fenomen va permite o mai bună monitorizare și îmbunătățire a legislației în domeniu.
Noua comisie ar urma să analizeze cauzele și metodele de recrutare, să îmbunătățească strategiile de prevenire și protecție a victimelor și să colaboreze cu instituțiile statului pentru combaterea acestui flagel.
Parlamentarii PNL consideră că această inițiativă este un pas esențial pentru protejarea cetățenilor români și pentru combaterea eficientă a traficului de persoane.





![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)




![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)



