Alina Gorghiu: Când justiția devine slabă, statul de drept devine fragil
Într-un context tot mai tensionat la nivel european și intern, în care discursurile populiste și atacurile la adresa instituțiilor câștigă teren, tema independenței justiției revine în prim-planul dezbaterii publice.
Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș și a Comisiei Naționale „România fără violență”, transmite un mesaj ferm despre pericolele retoricii anti-justiție și despre importanța dialogului între instituții:
„Rezonez profund cu un mesaj transmis de președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, judecătorul Mattias Guyomar, într-un interviu acordat presei din România despre situația sistemului judiciar și provocările actuale.
Nu vorbim doar despre România. Vedem peste tot în lume cum discursul simplist, construit pe neîncredere și atac la instituții, câștigă teren. Poate aduce capital politic pe termen scurt, dar pe termen mediu și lung slăbește sistemul judiciar și șubrezește statul de drept.
Este greu de înțeles – uneori chiar imposibil – cum diverși oameni cu responsabilități în statul român aleg să fluture steagul populismului anti-justiție doar pentru că este cea mai facilă carte pe care o pot juca. Justiția nu trebuie transformată într-o țintă politică. Încrederea publică nu se câștigă prin demolare, ci prin reformă, dialog și responsabilitate.
Președintele CEDO a vorbit despre importanța respectării valorilor fundamentale și despre rolul dialogului între instituții chiar și în momente tensionate.
Cred și eu în dialog — chiar și atunci când pare că s-a dus ceasul al doisprezecelea. Pentru că alternativa este polarizarea profundă și slăbirea democrației.
Justiția este departe de a fi perfectă. Niciun sistem public nu este. Dar atacarea ei constantă nu o reformează — o vulnerabilizează. Iar când justiția devine slabă, statul de drept devine fragil.”
Mesajul subliniază o temă tot mai prezentă în discursul public: necesitatea protejării instituțiilor și a statului de drept într-o perioadă marcată de polarizare și tensiuni politice.
Într-un climat în care încrederea publică devine tot mai fragilă, apelul la dialog, responsabilitate și reforme reale rămâne una dintre puținele căi de consolidare a sistemului judiciar.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)


