Alina Gorghiu, în mijlocul unui moment care vorbește fără cuvinte!
Astăzi, un spațiu public s-a transformat într-un loc al memoriei, solidarității și responsabilității.
Zeci de perechi de pantofi roșii, așezate în tăcere, au vorbit despre o realitate dureroasă: femeile care și-au pierdut viața din cauza violenței.
Acțiunea, organizată de Alessandra Stoicescu, a adus în prim-plan una dintre cele mai puternice forme de protest vizual împotriva violenței de gen.

La această acțiune a luat parte Alina Gorghiu, deputată și președintă a PNL Argeș, precum și a Comisiei Naționale „România fără violență” care a descris momentul: ‘‘Astăzi, am fost parte dintr-un moment care vorbește fără cuvinte.”.
În acest context, Alina Gorghiu, a transmis următorul mesaj:
Astăzi, am fost parte dintr-un moment care vorbește fără cuvinte.
Felicitări Alessandra Stoicescu pentru organizarea acestei acțiuni puternice și necesare.Pantofii roșii pe care i-am văzut astăzi nu sunt doar obiecte.Fiecare pereche spune povestea unei femei care nu mai este.Această inițiativă, inspirată de proiectul artistei mexicane Elina Chauvet, a devenit un simbol global al luptei împotriva violenței asupra femeilor. Pantofii sunt donați, apoi vopsiți în roșu și așezați în spațiul public – ca o prezență tăcută a celor care lipsesc.Roșul nu înseamnă doar violență. Înseamnă și memorie, solidaritate și responsabilitate.Mă bucur că această acțiune are loc la doar câteva zile după adoptarea legii privind combaterea femicidului – un pas esențial pentru ca statul român să recunoască și să combată această realitate dureroasă.Am fost aici alături de Excelența Sa Giles Matthew Portman, ambasadorul Regatului Unit în România și de mulți oameni – femei și bărbați – care cred că prevenția și protecția victimelor trebuie să fie o prioritate reală.
Pentru că dincolo de simboluri, fiecare pantof roșu ne obligă să acționăm.
Dincolo de încărcătura simbolică, această acțiune transmite un apel clar la implicare.
Fiecare pantof roșu devine o conștiință vie, o invitație la reflecție și, mai ales, o obligație morală de a acționa.
Pentru că, dincolo de simboluri, fiecare pantof roșu ne amintește că tăcerea nu mai este o opțiune.











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)
