O inițiativă importantă a fost anunțată astăzi de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, privind modificarea legislației în domeniul violenței domestice.
Propunerea vizează închiderea breșelor care, în ultimii ani, au dus la intervenții întârziate și la situații în care victimele nu au fost protejate la timp.
Deputata de Argeș Alina Gorghiu, președinta Comisiei speciale împotriva violenței domestice, salută public măsura și subliniază importanța ei pentru siguranța femeilor și copiilor din România:
„Salut o inițiativă importantă anunțată astăzi de ministrul Cătălin Predoiu, care poate salva vieți.
Ministerul Afacerilor Interne propune modificarea Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, pentru a închide breșele din sistemul de intervenție.
Ce se schimbă?
În momentul în care un agresor încalcă un ordin de protecție sau un ordin de protecție provizoriu, polițiștii vor avea obligația legală să îl rețină imediat și să îl prezinte procurorului competent.
Fără interpretări, fără ezitări, fără <<poate nu e cazul>>.
Asta înseamnă că orice încălcare a ordinului devine automat un semnal roșu, iar reacția autorităților trebuie să fie imediată.
De ce este important?
Pentru că în ultimele luni am văzut cazuri dramatice în care victimele au cerut ajutor, existau ordine de protecție, iar reacția instituțiilor a fost întârziată sau inconsistentă.
Această modificare:
– întărește protecția victimelor;
– oferă polițiștilor un cadru clar, fără ambiguități;
Alina Gorghiu: ,,Măsura care poate salva vieți”
– crește responsabilitatea instituțională;
– elimină riscul unor aprecieri subiective greșite.
Pe scurt, nu mai există loc pentru toleranță față de agresori sau confuzie în proceduri.
Cum ajută concret o victimă?
Dacă un agresor se apropie, sună, urmărește sau încalcă în orice fel ordinul de protecție, victima poate apela 112, iar poliția este obligată să îl rețină și să îl ducă imediat la procuror, care poate dispune măsuri preventive — inclusiv arest.
Pentru multe femei, această diferență între „se analizează cazul” și „agresorul e reținut pe loc” poate însemna viață sau moarte.
Ca președintă a Comisiei speciale împotriva violenței domestice, voi urmări îndeaproape parcursul acestui proiect și voi susține orice măsură care protejează victimele și întărește intervenția statului.”, este mesajul deputatei PNL de Argeș.
Propunerea legislativă urmează să intre în procedură parlamentară în perioada următoare.
Autoritățile speră ca noile prevederi să ofere o intervenție mai rapidă și mai fermă în cazurile de violență domestică, reducând riscurile pentru victime și oferind polițiștilor instrumente clare de acțiune.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)










