Peste 500.000 de copii din România vor primi zilnic o masă caldă la școală, după ce Camera Deputaților a votat extinderea programului „Masă sănătoasă” în 1.500 de unități de învățământ din țară.
Deputata de Argeș, Alina Gorghiu, a anunțat, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că noua lege adoptată reprezintă un pas major pentru combaterea abandonului școlar și pentru sprijinirea familiilor aflate în dificultate:
„Veste bună, dragii mei!
Peste 500.000 de copii din România vor avea zilnic masă caldă la școală.
Prin extinderea programului ‘Masă sănătoasă’ la 1.500 de școli, împreună cu colegii deputați am votat această lege ieri.
Pentru unii copii este singura masă adevărată din zi și, în același timp, o motivație puternică să nu abandoneze școala.
Este un sprijin nu doar pentru ei, ci și un ajutor real pentru părinți și pentru familiile lor.
Și mai înseamnă ceva important: înseamnă șanse egale.
Înseamnă că nu contează din ce familie vii, ci că ești copil și statul are grijă de tine.”, a transmis Alina Gorghiu.**
Programul „Masă sănătoasă”: ce presupune
Elevii din școlile incluse în program primesc zilnic o masă caldă sau un pachet alimentar, în limita a 15 lei/zi/copil (sumă majorată față de anii anteriori).
Alina Gorghiu: ,,Peste 500.000 de copii din România vor avea zilnic masă caldă la școală”
Scopul programului este de a reduce abandonul școlar, de a asigura o alimentație minimă corectă și de a sprijini familiile vulnerabile, în special din mediul rural sau din comunități defavorizate.
Se adresează elevilor din ciclul primar și gimnazial, din școli selectate anual de Ministerul Educației, în colaborare cu autoritățile locale și inspectoratele școlare.
Argeșul – parte din program: 33 de școli beneficiare
În județul Argeș, 33 de școli sunt deja incluse în acest program, iar rezultatele sunt vizibile.
„Știu, pentru că am vorbit și cu elevii, și cu primarii, și cu părinții. Rezultatele sunt excepționale și sper să extindem acest număr al școlilor”, a adăugat deputatul.
Alte proiecte importante votate în Camera Deputaților
Tot în această săptămână, Parlamentul a adoptat și alte măsuri cu impact social major:
– Simplificarea acordării indemnizației de hrană și a voucherelor pentru profesori, care vor fi incluse direct în salariul de bază, într-un mod clar și echitabil.
– Carduri de energie pentru familiile vulnerabile, menite să sprijine plata facturilor la energie.
– Finanțare pentru montarea repartitoarelor de încălzire, o măsură ce vizează eficiența energetică și reducerea costurilor pentru locuințele colective.
„Acesta este ‘investarul’ săptămânii din Camera Deputaților”, a încheiat Alina Gorghiu, cu referire la pachetul de măsuri sociale adoptate.
Mesajul integral al deputatei de Argeș Alina Gorghiu poate fi urmărită AICI.