930×122 senatori-01 psd

Pitesti

AMBII DEPUTAŢI DIN COLEGIUL PITEŞTI-SUD, SUB CONTROL JUDICIAR

Colegiul Piteşti Sud este reprezentat în Parlament de doi deputaţi. Primul este Cătălin Rădulescu, de la PSD (foto), iar al doilea, Cătălin Teodorescu, de la PDL (co-preşedinte PNL Argeş).

Citiți și: Pitești. La 18 ani te crezi „NINJA” la volan și mergi cu 144 km/oră pe bulevard!

Ei bine, ambii parlamentari sunt în acest moment sub control judiciar! În situaţia în care magistraţii ar decide arestarea celor doi în dosarele de corupţie în care sunt cercetaţi, colegiul ar deveni vacant şi ar trebui organizate alegeri anticipate!

Au mai existat, însă, colegii care au devenit vacante şi în care nu s-au mai organizat alegeri, aşa că este posibil ca şi în colegiul Piteşti Sud să se întâmple la fel. Deocamdată, însă, Camera Deputaţilor nu a încuviinţat cererea DNA de arestare preventivă a lui Cătălin Teodorescu (acuzat că ar fi favorizat acordarea de despăgubiri supraevaluate anumitor persoane în calitate de membru al comisiei de despăgubiri din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor), iar Cătălin Rădulescu este în cercetare, dar în libertate.

Citiți și: Se întâmplă din această noapte într-o zonă importantă din Pitești!

555×222 deputati- psd
HerasMed (570 x 90 px)