263 X 587 CUMPANA 1

Ana Stan va candida pentru Camera in colegiul Pitesti- Centru

ANA_STAN

Notarul Ana Stan va candida pentru Camera Deputaţilor în colegiul Piteşti- Centru, acolo unde îl va avea drept principal- candidat pe copreşedintele USL şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.  

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222


Iniţial, pe acest colegiu ar fi trebuit să candideze liderul PNŢCD şi copreşedintele ARD Aurelian Pavelescu, însă acesta şi-a anunţat candidatura în Vâlcea. 
„Sper ca electoratul să primească şi mesajul nostru, acela că partidul s-a gândit şi la dezvoltarea parteneriatului dintre femei şi bărbaţi. Femeile trebuie să aibă reprezentare în Parlament. Problemele femeilor nu pot fi susţinute decât de o femeie. Aspectele legate de familie, de copii, de învăţământ sunt mult mai bine puse în valoare de către o femeie care gândeşte altefel, şi cu sufletul, nu numai cu socoteala (sic!). Sunt recunoscătoare partidului pentru susţinere. Dl. Constantin porneşte cu un anumit avantaj. Este ministru în funcţie, se flutură pe la televizor, are „Antenele” de partea sa, dar şi un avantaj de natură materială. Eu cred însă că am şansele mele. Mi-a fost greu să accept candidatura pentru că trebuie să renunţ la o profesie în care mi-am făcut greu un renume, după o activitate de mai bine de zece ani în Piteşti, zic eu curată. Am acceptat candidatura doar după ce am avut şi acordul familiei. Sunt convinsă că miile de piteşteni aşteaptă de la mine seriozitate şi muncă asiduă”, a declarat Ana Stan. 

 

570×90 LA COCOS
263×587 MAIA