930 x122 grota rece

ANI a dispus urmarirea penala a unui consilier local PDL din Maracineni pentru fals in declaratii

ani Un consilier local PDL de la Mărăcineni, din gasca celor care iubesc ouale, a intrat în atenția ANI pentru fals in declarații. Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul ARDEI NICOLAE, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Mărăcineni, Județul Argeș, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal. genția s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că domnul ARDEI NICOLAE nu a completat şi depus în termenul prevăzut de art. 44, alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată, declaraţiile de avere şi de interese.
Procedura de înştiinţare a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, domnul ARDEI NICOLAE fiind informat despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.
Urmare a analizării datelor din declaraţiile de avere şi de interese şi a comparării acestora cu informaţiile puse la dispoziție de instituţiile competente, au rezultat următoarele: • domnul ARDEI NICOLAE a specificat la rubrica ”Bunuri Imobile-Terenuri” faptul că deține un teren în Comuna Nucșoara, Județul Olt, dobândit în anul 2006, în suprafață de 2.000 mp, în realitate, acesta având o suprafață de 2.500 mp; • de asemenea, la rubrica ”Bunuri imobile-Clădiri”, domnul ARDEI NICOLAE a precizat că deține un apartament în Municipiul Pitești, dobândit în anul 1995, deși, în evidențele Primăriei Municipiului Pitești, acesta nu figurează cu bunuri mobile sau imobile, supuse impozitelor și taxelor locale; • la rubrica ”Venituri din salarii”, domnul ARDEI NICOLAE a menționat venituri realizate în anul 2007, în cuantum de 6.200 lei, fapt ce nu corespunde cu datele transmise de instituțiile competente, potrivit cărora domnul ARDEI NICOLAE a realizat venituri din salarii, în sumă de 2.292 lei, respectiv, 1.920 lei.
Având în vedere existența indiciilor temeinice privind săvârşirea de către domnul ARDEI NICOLAE a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90