New Profesional Consult 930 x 122

pnl_135ani11

Antonescu: caderea lui Boc si alegeri anticipate

Tema moţiunii de cenzură, de fapt al textului, încă nu a fost tranşată. Dacă scopul este comun pentru P.S.D. şi P.N.L.- schimbarea guvernului- cum este el aplicat, adică textul moţiunii creează disensiuni. Antonescu le-a transmis social-democraţilor că, dacă vor să aibă succes, moţiunea ar trebui să conţină respingerea reducerilor veniturilor şi solicitarea reducerii cheltuielilor. „P.S.D. înţeleg că a asumat iniţierea acestei moţiuni. Dânşii au numărul de semnături necesare şi nu doresc, după câte văd, să construim împreună această moţiune de cenzură, o construiesc cu sindicatele. Dacă P.S.D., care va redacta această moţiune de cenzură, va înţelege ca, în mod demagogic, să înceapă iar cu toate teoriile stângiste în corpul acestei moţiuni, va da poate o şansă de eschivă unor parlamentari care, de la U.N.P.R şi P.D.L., altfel, ar fi votat moţiunea de cenzură. Şi eu cred, încă o dată, că
dacă P.S.D. doreşte nu doar să strângă nişte puncte din necazul oamenilor, ci chiar să scăpăm ţara de acest Guvern care e cea mai mare pacoste în acest moment, ar fi bine să se gândească la acest lucru. Dacă moţiunea de cenzură ar fi centrată strict pe respingerea formulei de tăiere a pensiilor şi salariilor şi pe oferirea alternativei reducerii cheltuielilor publice din zona clientelei, adică un minimum factor comun între noi, atunci eu cred că ar face şansa ca această moţiune să fie votată şi din oameni din actuala majoritate mult mai mare”, a explicat preşedintele P.N.L.
Moţiunea, doar primul pas
Cu toate acestea, nici Antonescu şi nici Vosganian nu dau şanse de reuşită moţiunii, fiind siguri că şi independenţii şi U.D.M.R. vor vota în favoarea Guvernului „sub masca ideii de stabilitate politică”. „În acest moment P.S.D. readuce în discuţie teoria stângistă conform căreia creşterea taxelor şi impozitelor, desfiinţarea cotei unice şi introducerea impozitului progresiv ar reprezenta soluţia la problemele economice ale României. P.S.D. încearcă printr-o manieră populistă să câştige voturi de la cetăţenii speriaţi şi ameninţaţi de consecinţele crizei”, a acuzat liderul P.N.L. Crin Antonescu. „P.N.L. nu va da girul său niciodată şi nu va susţine un Guvern care să vină astăzi cu o politică economică stângistă, cu o politică ce lipseşte societatea şi economia româneasă de orice şanse de redresare. Nu întâmplător P.N.L. e un partid a cărui identitate nu trebuie construită şi reconstruită în
fiecare an, este un partid care are identitate de 135 de ani şi care şi-o respectă”, a subliniat el.
Încă o suspendare pentru Băsescu?
La Vila Florica s-a readus în discuţie o posibilă suspendare a lui Traian Băsescu. Vicepreşedintele P.N.L. a afirmat că nu se ştie sigur însă dacă există şi P.D.L.-işti care ar susţine acest demers pentru că „este foarte riscant să vorbeşti tu despre ei, pentru că ei cu pistolul la tâmplă vor fi puşi să dezmintă”. La rândul său, preşedintele P.N.L. Crin Antonescu s-a limitat la a comenta un eventual demers al suspendării preşedintelui afirmând că „deocamdată vorbim de moţiune”. Istoricul Dinu Zamfirescu a avut însă o remarcă ce putea caracteriza starea de spirit: „sper şi sunt sigur că vom scăpa şi de Traian Băsescu şi de P.D.L.”.

{loadposition inside}

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90