Vicepreşedintele PDL, Cristian Boureanu, ar fi fost ameninţat, conform www.pesurse.ro în baza înregistrărilor obţinute, de către preşedintele Traian Băsescu cu DNA-ul, în cadrul şedinţei cu grupurile parlamentare.
După ce şi-a manifestat nemulţumirea că nu este informat de discuţiile din partid, deşi este vicepreşedinte, Boureanu ar fi ţinut să şite de la preşedinte la cine se gândeşte când e nevoie de un tehnocrat în fruntea Guvernului. Răspunsul preşedintelui a fost unul foarte simplu – a amintit că atunci când făcea referire la probleme unor aleşi cu jusiţia, cu DNA-u nu se referea doar la Dan Păsat. „ Domnu’ preşedinte, fără supărare vă întreb eu, că nu a întrebat nimeni atunci, ori nu sunt curioşi, ori ştiu… Mie îmi place de domnul Boc pentru că e cel mai corect pe care l-a pus şi putea să îl dea partidul ăsta din 90 şi până astăzi: corect, hotărât pe ce face şi care şi-a pus cariera politică şi cariera ca om pe masă pentru ce am fost noi în stare să producem ca reformă.
În al doilea rând, dacă premierul este dispus să-şi dea demisia în momentul în care partidul o cere. România în momentul de faţă are nevoie poate dintr-un singur motiv de un nou premier, pentru că există o creştere economică şi există o aşteptare ca premierul care vine să se ocupe exclusiv de menţinerea pe această linie”.
Răspunsul preşedintelui a fost extrem de clar: „Nu vă faceţi griji că am multe răspunsuri (râsete în sală). Nu vă faceţi că nu ştiţi, marea dezbatere şi în afara partidului şi în interiorul partidului este <> că premierul Boc nu mai este agreat de populaţie, nu mai aduce voturi, deci ştiţi acest lucru. Să nu ne lansăm într-o demagogie dacă nu răspundem exact subiectului, iar a răspunde subiectului înseamnă o decizie, ne asumăm realitatea asta recunoscând efortul uriaş al Guvernului cu bunele şi cu relele lui”.
Boureanu ar fi insistat că vrea să ştie cine e premierul la care se gândeşte preşedintele. „Domnule Boureanu, domnule… când m-am referit la justiţie nu m-am referit doar la domnul Păsat, ci la toţi care au problemă cu justiţia, cu DNA-ul. Aşa că vă rog mai atenţi cu observaţii din astea. Deci… nu uitaţi asta! Iar ceilalţi… cel puţin deocamdată puteţi conta pe mine. (din sală se spune – Bine i-a spus nenorocitului şi aplauze)”.





