EcoMoto 930×122

cristian-boureanu

Boureanu anunta dementa legislativa: o noua asumare pe Educatie

Anunţ delirant venit din partea deputatului PDL de Argeş Cristian Boureanu, care susţine că Guvernul şi-ar putea asuma din nou răspunderea pe Legea Educaţiei, în condiţiile în are Curtea Constituţională a declarat neconstituţional întocai actul de asumare a răspunderii pe această lege. Altfel, ar fi a treia oară când Guvernul şi-ar asuma răspunderea pe Legea Educaţiei, pentru care UDMR face presiuni enorme, ameninţând că, dacă nu va fi găsită rapid o soluţie, vor ieşi de la guvernare.

„În funcţie de motivarea CCR, vom merge mai departe, cât se poate de repede, cu promovarea Legii Educaţiei. Există două variante pentru această promovare. În măsura în care, după motivarea CCR ni se va putea permite, suntem pregătiţi să mergem din nou cu asumarea răspunderii în Parlament. În măsura în care motivarea nu permite o nouă asumare, vom urgenta procedurile de adoptare la Senat, deci vom intra în regim de urgenţă, şi, cât se poate de repede, vom promova toate modificările din Legea Educaţiei, astfel încât acestea să poată fi aplicabile. (…) Legea salarizării unice va fi adoptată, probabil, prin asumarea răspunderii, şi este o decizie unanimă a Coaliţiei. Legea pensiilor, sperăm ca în maxim două săptămâni aceasta să treacă de Senat şi să meargă la Camera Deputaţilor, şi Legea bugetului va fi făcută în termen, până la sfârşitul anului, astfel încât România să-şi îndeplinească toate obligaţiile pe care şi le-a asumat în acordurile cu instituţiile internaţionale. La Legea bugetului, cel mai important lucru este ca înainte să fie adoptată Legea salarizării unice. Dacă privim cu obiectivitate declaraţiile FMI, CE şi pe cale de ieri (duminică, n.r.) ale guvernatorului din ultimele trei săptâmâni, vom constata că au cel puţin un punct comun: au fost nişte măsuri dureroase, dar corecte, şi mai ales
nişte măsuri care şi-au arătat rezultatul”, a declarat Boureanu.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90