- Publicat de: ePitești
- 17-09-2020, ora 15:02
- Politic
CÂTE FEMEI PARTICIPĂ LA ALEGERILE DIN 27 SEPTEMBRIE ÎN ARGEȘ
Participarea redusă a femeilor la viața politică din România rămâne o realitate şi runda aceasta de alegeri.
La localele de săptămâna viitoare situația nu s-a schimbat mult faţă de 2016 când, din 267.242 de candidați, doar 57.149 (21,38%) au fost femei. Acum în 2020, procentul la nivel național este de doar 22,9%, deci foarte puțin în creștere.
Argeșul se află pe locul 17 în țară din acest punct de vedere, cu un procent de 23,3% de participare a femeilor în alegerile locale. Legislația electorală rămâne destul de vagă cu privire la obligativitatea partidelor de a asigura reprezentarea echitabilă a ambelor sexe pe listele electorale, dar și cu privire la sancțiuni.
Pe scurt, situația nu s-a schimbat semnificativ în ultimii patru ani în ce priveşte politica de cadre a partidelor. Femeile rămân subreprezentate în listele de vot pentru alegerile locale, în special atunci când e vorba de funcţii cu putere executivă reală. Există situaţii unde la prima vedere procentele par în regulă, dar de fapt mare parte din femei nu sunt pe locuri eligibile. Egalitatea de şanse în alegeri rămâne în România work in progress.