930×122 CAPRA 5

cornel-lazar

Ce cred liderii USL din Arges despre deizia PC?

Liderul PC Argeş Cornel Lazăr susţine că nu a fost consultat cu privire la această decizie şi că, până la noi comenzi, hotărârile luate în Argeş rămân neschimbate.

„Cu mine nu s-a discutat nimic faţă de această măsură care a fost anunţată. Rămâne să stabilim în continuare ce este de făcut, probabil că vom discuta în perioada care urmează. Deocamdată, noi considerăm că în Argeş nu este cazul să mergem în altă formulă la alegeri, faţă de cea la care am căzut de acord cu aliaţii noştri. Vom clarifica oricum situaţia în zilele următoare”, a precizat Cornel Lazăr.

Se negociaza in continuare

Liderul PNL Argeş, Ion Popa, susţine că în Argeş lucrurile sunt în mare parte stabilite deja. A mai rămas ca organizaţiile din teritoriu să negocieze formula candidaturilor, astfel încât până la sfârşitul acestei luni să prezinte la centru propunerile lor. „La Consiliul Judeţean, am decis să fie un candidat comun la preşedinţie, cel mai probabil Constantin Nicolescu. La primăria Piteşi la fel, cel mai probabil Tudor Pendiuc. Listele pentru consilieri locali şi judeţeni vor fi populate în urma negocierilor şi sondajelor. Organizaţiile locale au temă să negocieze forma candidaturilor şi să ne-o transmită până la finele lunii. Până acum, în 90% din cazuri, în cele 85 localităţi vizitate, există disponibilitate pentru candidat unic şi liste comune. Eu ştiam că Piedone este foarte bine clasat şi că va fi candidatul USL la sectorul 4. Oprescu este foarte bine cotat. Cred că şi PC ar trebui să mai lase, în condiţiile în care două partide mai mari, PNL şi PSD au renunţat la proprii lor candidaţi. Nu cred că se va ajunge la o discuţie de pulverizare a USL”, a afirmat Ion Popa.

PC trebuie să se decidă, dar repede

Deputatul Mircea Drăghici susţine, în linia abordată şi de Victor Ponta, că PC ar trebui să îşi stabiliească clar raporturile cu USL, astfel încât Uniunea să ştie la timp cum va fi prezentă la alegerile locale. Ce face PC începe să semene cu ordinăria din 2004. Vor candidaţi şi consilieri peste tot, primari în 10% din localităţi. Îi invităm să stea cu picioarele în lighean şi să se deştepte. Să se decidă dacă vor să meargă cu USL sau să facă pasul în lateral. Dar cât mai repede, pentru ca noi să avem timpul să depunem la Tribunal actul adiţional la documentele de constituire a USL fără PC. Vrem ca la 1 ianuarie, să ştim clar dacă îi vom avea alături de noi în USL. De la i ianuarie, nu vom mai putea aduce modificări şi nu vrem să nu riscăm să nu fim constituiţi. Conform legii, alegerile locale trebuie organizate pe 1 iunie, iar în condiţiile în care nu vor fi comasate şi amânate, USL trebuie să fie înregistrată în forma finală până la 1 ianuarie 2012″, a precizat Mircea Drăghici.

iani_popadraghici

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90