Eurial 930 x 122

Ce zic liderii PNL şi PC din Argeş despre cearta dintre şefii lor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele PC, deputatul de Piteşti Daniel Constantin, s-au „înţepat” reciproc în ultimele zile, în USL izbucnind astfel un conflict neaşteptat.

Liderii organizaţiilor judeţene ale PNL şi PC susţin că lucrurile decurg cât se poate de normal în Argeş şi că „duelul” şefilor lor este unul pur declarativ.

„Din câte ştiu, problemele au apărut deoarece la nivel naţional, în multe judeţe, nu s-a respectat protocolul dintre PNL şi PC. S-a uitat că tocmai datorită faptului că PC a venit alături de PNL pentru a forma Alianţa de Centru Dreapta PNL a putut negocia la paritate cu PSD. În Argeş, însă, nu sunt probleme, colaborăm foarte bine cu cei de la PNL”, ne-a declarat Ion Cornel Lazăr, preşedintele PC Argeş.

„Sunt nişte declaraţii, până la urmă, care pe noi nu ne afectează. În Argeş nu am avut deficienţe de colaborare cu PC. Din contră, partenerii noştri de la PC au fost corecţi, loiali, oameni pe care te poţi baza”, ne-a spus, la rândul său, senatorul Ion Popa, preşedintele PNL Argeş.

New Profesional Consult-555×222
570×90 MAIA