NOR CURIER 930X122

    gerea

    Dan Diaconescu, cel mai mare escroc de la patronul CARITAS incoace

    Deputatul Andrei Gerea, care a avut mai multe interpelări pe tema Arpechim şi Oltchim în timpul guvernării PDL, a criticat vehement poziţia portocaliilor, catalogându-i drept tupeişti pentru că au încercat să arunce situaţia extrem de gravă de la compania din Vâlcea în cârca USL.

    „S-a închis o procedură de privatizare greşită din start. Mă uimeşte tupeul celor de la PDL care arată cu degetul la Ponta pentru organizarea licitaţiei, când acest guvern a fost legat la mâini, fiind obligat să respecte procedurile licitaţiei deschise convenite de PDL, acelaşi partid care în timpul guvernării se obligase în faţa FMI să găsească un investitor strategic până în 2012. Îmi amintesc când ministrul Ariton îmi răspunde că ministerul se pregăteşte ca să pregătească o solicitare pentru Arpechim către OMV. Să fim serioşi, domnilor! Din fericire, de luni seară, s-a închis circul acesta făcut de cel mai mare impostor de la patronul CARITAS încoace. Dan Diaconescu a făcut panaramă fără nicio intenţie de a cumpăra Oltchim. A crezut că face încă o Elodia la guvern şi la ministerul Economiei, că Oltchim este aceeaşi mizerie cu ce dă el în fiecare zi la OTV. Acum, Oltchim are o şansă. Sperăm că se va rezolva şi situaţia Arpechim. Fie statul va răscumpăra Arpechim, fie să existe o înţelegere cu OMV pentru ca viitorul investitor să poată cumpăra la pachet cele două combinate, pentru a fi un produs atractiv”, a menţionat Andrei Gerea.

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90