930 x122 grota rece

pendiuc_Ctin

Daniel Constantin: Pădurea Trivale va fi arie protejată de săptămâna viitoare!

In sfârşit, după mai bine de trei ani de chinuri, de plimbări birocratice a documentelor, Pădurea Trivale va deveni arie protejată de interes naţional. După ce Rovana Plumb, ministrul Mediului, a anunţat chiar la Piteşti, în urmă cu doua zile, că a semnat documentele necesare, astazi, ministru Agriculturii şi candidatul USL pentru Cameră în colegiul Piteşti- Centru, Daniel Constantin a anunţat că a contrasemnat deja propunerea colegei de Guvern, urmând ca hotărârea să fie adoptată în şedinţa de săptămâna viitoare a Executivului condus de Victor Ponta.

 

„Am spus de la început că mă înscriu într-o campanie electorală curată, că voi vorbi despre proiecte. Că voi susţine proiectele primarului Tudor Pendiuc şi că voi veni şi eu cu altele. În ultimele săptămâni au venit în Argeş mulţi dintre miniştrii Guvernului, în frunte cu premierul Victor Ponta. Vă aduc o veste bună: astăzi am contrasemnat propunerea ministrului Mediului, Rovana Plumb, pentru ca Pădurea Trivale să devină arie protejată de interes naţional. Ca atare, săptămâna viitoare, va fi pe masa Guvernului, spre adoptare această hotărâre de guvern”, a afirmat Daniel Constatin. Ca unul care a făcut, la rândul său demersuri din calitatea de parlamentar pentru acest obiectiv, deputatul şi candidatul USL pentru un nou mandat în colegiul Piteşti- Nord, Andrei Gerea, a lăudat implicarea colegilor din USL care sunt miniştrii, afirmând că „în timp ce alţii s-au făcut ani de zile că le pasă de pădure, iată că dacă există cu adevărat voinţă, se pot realiza aceste proiecte. Îi felicit pe colegii care sunt în Guvern”.
Pendiuc: „Pădurea Trivale şi centura Piteştiului, ca şi rezolvate!”
Cel mai fericit s-a arătat primarul Tudor Pendiuc. „Pot spune că deja, am două proiecte mari din actualul mandat aproape implinite. Declararea Pădurii Trivale în arie protejată, şi le mulţumesc miniştrilor Daniel Constantin şi Rovana Plumb pentru rapiditatea cu care au răspuns solicitării noastre şi a piteştenilor şi începerea demersurilor pentru cea de a doua centură a Piteştiului. Sunt convins că, pe viitor, vom finaliza şi mai multe proiecte şi chiar vom lansa altele noi”, a apreciat Tudor Pendiuc.

 

New Profesional Consult-555×222
570 X 90 POSADA 3