EcoMoto 930×122

    mosteanu

    De ce a votat PNL impotriva rezervarii parcarilor in Pitesti

    Consilierul local PNL Andrei Moşteanu a explicat de ce colegii săi au votat împotriva adoptării regulamentului prin care se statua modalitatea de închiriere a parcărilor din Piteşti.

    În opinia sa, municipalitatea ar trebui să înceapă cu trei zone pilot- una rezidenţială în cartiere, una într-o zonă unde nu toate parcările pot fi ocupate şi una într-o zonă rezidenţială centrală, unde aglomeraţia de autoturisme este mult mai mare din cauza activităţii agenţilor economici şi a instituţiilor publice. În privinţa ultimului tip de zonă, Moşteanu susţine că o modalitate eficientă de a închiria locurile de parcare ar fi ca acestea să fie ocupate de rezidenţi după ora 18, atunci când majoritatea magazinelor şi a instituţiilor publice îşi încheie programul. „În baza proiectelor, locurile se rezervă 24 de ore pe zi. Când pleci de acasă, ridici dispozitivul şi nimeni nu îţi poate folosi locul. Pentru o zonă însă cum este cea din spatele magazinului Fortuna, de exemplu, nu cred că această măsură ar fi eficientă. Am avea un câmp cu astfel de dispozitive şi zona s-ar bloca. În zone din acestea centrale, dacă s-ar rezerva locurile după ora 18, când magazinele şi instituţiile şi-ar încheia programul, ar fi mult mai bine. Au fost şi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari care au cerut rezervarea locurilor toată ziua, motivând că oricum după ora 18 găsesc locurile libere. Dar în anumite, zone nu este posibil. Gândiţi-vă la zona Tribunalului. Dacă s-ar închiria locurile de parcare după modelul iniţial, s-ar bloca toată strada”, a precizat Andrei Moşteanu.

    Tânărul consilier local a venit şi cu alte raţiuni pentru care susţine că proiectul rezervării locurilor de parcare ar trebui îmbunătăţit, menţionând că, deşi este un pas înainte şi acoperă 80% din situaţii, menirea Consiliului Local este de a satisface nevoile cât mai multor piteşteni.

    Astfel, Andrei Moşteanu a precizat că la nivelul primăriei ar trebui desemnată o persoană sau să fie conceput un birou care să gestioneze problemele care vor apărea, cel puţin la început, având în vedere că la mijloc există şi viitorul unor venituri consistente la bugetul local din chirii. Liberalii susţin că nu există menţionate soluţii pentru diverse alte situaţii: ce se întâmplă cu cei care nu au bani să plătească taxa pentru chirie, cu cei care nu prin locuri de parcare în cartier, cu cei care îşi cumpără o maşină nouă după ce locurile au fost rezervate, cu cei care se mută într-un alt cartier, în condiţiile în care toate locurile vor fi ocupate deja. O altă dilemă îi vizează pe cei care au maşini în comodat sau în leasing, adică nu sunt proprietari.

    [555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    New Profesional Consult 570×90