Deputatul PSD Mircea Drăghici s-a întâlnit la cabinetul său parlamentar din Curtea de Argeș cu 23 de cetățeni care au dorit să-i prezinte acestuia probleme punctuale cu care se confruntă.
“Deși în această perioadă de vacanță parlamentară nu se organizează audiențe cu cetățenii, dat fiind faptul că mai mulți argeșeni au solicitat organizarea unei audiențe înainte de luna septembrie, m-am întâlnit cu câțiva argeșeni care mi-au solicitat sprijinul pentru rezolvarea unor probleme punctuale legate de restituirea proprietății, de Codul rutier, de Codul silvic și de urbanism, cât și a unor aspecte ce țin de registrul agricol sau de litigii pe fond funciar”, precizează Mircea Drăghici.
“Chiar dacă în multe dintre cazuri problemele expuse de cetățeni nu țin de atribuțiile mele în calitate de parlamentar, le ascult activ și încerc să găsesc soluții concrete pentru rezolvarea cât mai rapidă a aspectelor semnalate, atrăgându-le atenția autorităților competente în acest sens”, adaugă deputatul.





