Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a fost interpelat în scris de Mircea Drăghici, deputatul PSD al colegiului Curtea de Argeș.
Parlamentarul îi atrage atenția ministrului asupra întârzierii elaborării și adoptării normelor metodologice de aplicare a legii 151 din 12 iulie 2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate. Deși ar fi trebuit adoptate în termen de 90 de zile de la apariția legii, normele nu există nici acum.
„Luând act de grava lacună legislativă şi având în vedere importanţa acestui act normativ, vă rugăm să ne comunicaţi care este stadiul elaborării acestui proiect legislativ şi când va fi adoptat şi publicat în Monitorul Oficial al României, spre punerea lui în practică de urgenţă”, scrie în întrebarea pe care Mircea Drăghici i-a adresat-o ministrului Sănătății.





