930 x122 grota rece

geoana_base_91435800

Dezbatere Geoana-Basescu – Joi ora 19.00

Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor confrunta într-o dezbatere televizată joi seară, de la 19.00, la Palatul Parlamentului,  au declarat astăzi reprezentanţii staff-urilor de campanie ai celor doi candidaţi, Sebastian Lăzăroiu şi Victor Ponta, la finalul rundei de discuţii desfăşurate la sediul Institutului pentru Politici Publice.

Întâlnirea de joi va dura între două ore şi jumătate şi trei, a anunţat directoarea IPP, Violeta Alexandru, iar potrivit lui Ponta, va fi păstrat formatul dezbaterii din turul I, pentru ” a fost un format bun”.

Consilierul lui Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, s-a declarat la final,  nemulţumit de faptul că social-democraţii nu acceptă mai multe întâlniri între cei doi contracandidaţi la funcţia supremă în stat. „Se va rămane pe acelaşi format ca şi data trecută cu moderator Robert Turcescu, dar asta e deja decizia pe care organizatorii au luat-o. Nouă ni se pare puţin să avem o singură dezbatere. Ar trebui să avem mai multe”, a declarat Lăzăroiu.

Traian Băsescu l-a provocat pe Geoană sâmbătă la o discuţie ce ar fi urmat să aibă loc duminică, la Parlament. Geoană a refuzat însă prin intermediul lui Ponta, invocând faptul că are o altă agendă. Astăzi, purtătorul de cuvânt al lui Băsescu, deputatul Sever Voinescu, a venit, chiar în timpul în care staff-urile celor două partide discutau la IPP, cu o nouă invitaţie: pentru această seară la ora 19,00 oriunde şi cu orice moderator doreşte Geoană. „Şi astăzi preşedintele Traian Băsescu îi lanseză lui Mircea Geoană invitaţia de a veni la dezbatere. Astăzi, ora 19.00. Şi pentru ca să nu mai fie niciun fel de problemă şi niciun fel de speculaţie legată de organizatori, de moderatori şi aşa mai departe, preşedintele Traian Băsescu îi transmite candidatului Mircea Geoană că îl aşteaptă la ora 19 oriunde doreşte Mircea Geoană, cu orice organizator doreşte Mircea Geoană şi cu orice moderator dorit de Mircea Geoană. Aşteptăm în orele care urmează o confirmare din partea staffului domnului Mircea Geoană. Repet, ora 19.00, oriunde, cu orice moderator, cu orice organizator. Această dezbatere trebuie să aibă loc.”

Un nou refuz a fost consemnat din partea candidatului social-democrat. „Domnul Băsescu se apucă în fiecare zi de invitaţii. Eu acum sunt la IPP alături de  colegii de la PDL şi  la ora 12 o să vă anunţăm, joi va fi dezbaterea, în ce condiţii, unde şi cum, absolut toate detaliile. Joi, la dezbatere vom discuta despre absolut toate temele care ţin de preşedinte. Va fi o dezbatere de mai lungă durată şi acolo putem să discutăm despre tot. Dacă domnul Voinescu şi domnul Băsescu ţin neapărat să ne strice tot programul, să nu avem voie să mergem nici azi la Ploieşti, nici maine la Timişoara, nici la Iaşi, e o tactică până la urmă destul de neplăcută şi de imorală, dar până la urmă e treaba lor”, a replicat Victor Ponta, înainte de întâlnirea de la Institutul pentru Politici Publice.

Sursa: realitatea.net


[555x222px]KV_WinterSale_epitesti
New Profesional Consult 570×90