930 x122 grota rece

DNA_Draghici

Draghici si Bebe Ivan chemati la DNA

Deputatul PSD Mircea Drăghici şi primarul localităţii argeşene Băbana, Bebe Ivan, au plecat, miercuri, de la DNA Piteşti, după aproximativ o oră de audieri, iar la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a prezentat primarul localităţii Budeasa, chemat pentru a patra oară în faţa procurorilor.

La ieşirea din clădirea DNA, deputatul Mircea Drăghici le-a declarat jurnaliştilor că a fost chemat la audieri în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.

„Ştiţi de ce am fost chemat: în dosarul preşedintelui nostru. Dar eu mă grăbesc la moţiunea de cenzură. Degeaba au încercat alţii să nu ajung la moţiune. Eu mă grăbesc să ajung la moţiune. Procurorii nu m-au mai chemat”, a declarat Mircea Drăghici.

La rândul său, primarul localităţii Băbana, Bebe Ivan (PNL), a declarat că a fost audiat în calitate de martor.

„Am calitatea de martor, este vorba despre o societate care a făcut strategia de dezvoltare a comunei şi cred că jumătate dintre primarii din judeţ au făcut contract cu această firmă. Nu ştiu dacă este firma lui Mirca Drăghici, eu m-am uitat prin acte şi nu am văzut numele lui prin niciun act, iar noi am primit bani de la Consiliul Judeţean Argeş, suma fiind alocată pentru întocmirea strategiei de dezvoltare fără de care nu poţi accesa fonduri europene. Problema nu e de ce am făcut-o, probabil că ne acuză de ce atâtea primării au făcut contract cu aceeaşi firmă. DNA nu este bau-bau, cine zice asta nu are cap. Sunt nişte oameni deosebiţi. Pe mine nu m-au mai chemat, am jurat să spun adevărul şi numai adevărul”, a declarat Bebe Ivan.

La sediul DNA Piteşti a mai ajuns si Ion Ştefan, primarul PSD al localităţii Budeasa, audiat pentru a patra oară, în calitate de martor, de către procurorii anticorupţie.

Surse din rândul anchetatorilor afirmă că ancheta DNA vizează mai multe primării din judeţul Argeş care au virat sume de bani pentru consultanţă la proiecte cu fonduri europene. S-a vehiculat ca firma care a oferit consultanţă ar fi a deputatului PSD Mircea Drăghici, care însă s-a dezis de orice implicare în afacerile de consultanţă, susţinând că firma sa din Piteşti nu are nicio legătură cu cea din Bucureşti vizată de anchetă, fiind doar „o coincidenţă de nume”.

Sursa: mediafax.ro

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90