Liberalii critică ordonanţa de guvern prin care este eliminată subvenţia pentru căldură. Deşi afirmă că nu susţin ajutoarele sociale, conducerea PNL Piteşti susţine că această subvenţie reprezenta un sprijin vital pentru cetăţeni, prin care aceştia îşi permitea să supravieţuiască şi după plata facturii la utilităţi, nu un sistem de asistenţă de huzur.
„Măsură luată de guvern loveşte în două direcţii. În populaţia cea mai fragilă din punct de vedere economic şi în societăţile de termoficare, care şi aşa nu stăteau foarte bine economic. Acest dublu impact se va repercuta mai devreme sau mai târziu în buzunarele cetăţenilor. Măsură e aberantă. Să consideri că cine are 786 lei e pricopsit şi îşi permite să şi trăiască, să mănânce, să mai şi plătească utilităţile este ca dintr-un film de groază. Orice comentariu devine deja de prisos. Această eliminare a subvenţiilor vine când gazele se scumpesc, produsele petroliere folosite că şi combustibil se scumpesc şi ele. E şi un cinism ieşit din comun. Guvenrul lasă libertatea primăriilor să acorde orice subvenţie, în orice dimensiune. În acelaşi timp primăriile nu au astfel de fonduri la dispoziţie, iar guvernarea pe care o avem este cunoscută pentru modul discreţionar în care dă fonduri primăriilor. Noi nu promovăm aşa numitele pomeni, dar acum marea majoritate a românilor sunt săraci şi trebuie ajutaţi, nu la nivel de huzurit, ci să supravieţuiască. Nu putem promova o politică de stârpire în masă.
Sunt reprezentant în AGA la Termo Calor Confort. Ştiu cât se chinuiesc cei de acolo ca societatea să devină rentabilă pentru a asigura serviciul pe care îl livrează. Societatea va fi pusă într-o situaţie extrem de dificilă prin eliminiarea subvenţiilor, iar efectul fi transmis populaţiei. În Piteşti, mare parte din populaţie e racordată la sistemul centralizat, aşa că măsura guvernului va lovi foarte puternic în piteşteni”, a afirmat consilierul local Radu Perianu.





