263×587 grota rece

EXCLUSIV! Omul lui Adriean Videanu, în noua conducere a PDL Argeș

ADRIEAN_VIDEANU

PDL-iștii argeșeni au alegeri interne pe 1 noiembrie.

930×122 https://hevy.ro/
Eurial 555 x222

Din noua echipă de conducere va face parte și un fost președinte al filialei, de pe vremea Partidului Democrat. Este vorba de Dan Bica, fost lider al PD Argeș. După ani de marginalizare în partid, Bica va candida și va fi ales în cea mai importantă funcție organizatorică, aceea de secretar general. La nivel de filială, este corespondentul postului pe care Gheorghe Flutur îl ocupă la centru. Bica va face echipă cu deputatul Cătălin Teodorescu, fiind de așteptat ca acesta din urmă să fie ales președinte chiar dacă va avea un contracandidat în persoana lui Ion Baicea, primarul orașului Costești.

Tot pe 1 noiembrie vor fi aleși și cei doi prim-vicepreședinți ai PDL Argeș. Cel mai probabil, posturile urmează să fie adjudecate de Gheorghe Alecsei (om de afaceri din Curtea de Argeș) și Daniel Patentașu (un apropiat al lui Adriean Videanu, fost director de cabinet al acestuia pe vremea când era ministru al Economiei și fost director general al Registrului Auto Român în timpul guvernării Boc). De asemenea, vor fi aleși și doi secretari generali adjuncți. Cu certitudine, unul dintre ei va fi Robert Ion, omul de încredere al lui Cătălin Teodorescu. Pe 1 noiembrie vor fi desemnați prin voturile sutelor de delegați PDL din întreg județul și 8 vicepreședinți și 8 secretari cu atribuții pe domenii de activitate.

Amintim că alegerile din PDL Argeș de pe 1 noiembrie vor avea loc la universitatea „Constantin Brâncoveanu”.

570×90 MAIA
hevy 263x587px