NOR CURIER 930X122

adresa_finante_2009

Finantele zic ca firma lui Draghici nu a luat bani de la pimarii

Luna aceasta, mai mulţi primari din judeţ- cu excepţia liberalului Bebe Ivan toţi din PSD, au fost chemaţi la DNA. Procurorii încearcă să găsească probe că o parte din proiectele realizate de aceştia ar fi beneficiat de consultanţa firmei European Project Consulting Management SRL, firma care se leagă de numele deputatul PSD de Argeş Mircea Drăghici, chemat la DNA în calitate de învinuit în dosarul preşedintelui CJ Argeş Constantin Nicolescu.

Mircea Drăghici susţine însă că firma la care era asociat, European Project Consulting Management, cu sediul în Piteşti, nu are nicio legătură cu firma care a primit banii primăriilor din Argeş, şi anume European Project Consulting din Bucureşti.

În apărarea sa, deputatul a prezentat un document emis de Direcţia Finanţelor Publice în 2009, în care se menţionează că “European Project Consulting Management din Piteşti nu a derulat prin contul deschis la Trezoreria Piteşti nicio operaţiune de la data deschiderii acestuia şi până în prezent şi nici prin alte conturi deschise la Trezoreria Piteşti de la instituţii publice”.

Cu alte cuvinte, nu ar fi avut niciun contract prin care să încaseze bani de la primării, care nu pot plăti decât prin Trezorerie. “În urma articolelor apărute recent vă prezentăm adresele de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, care demonstrează că firma European Project Consulting Management SRL Piteşti nu a derulat niciodată contracte cu primăriiile din judeţul Argeş, aşa cum eronat se acreditează ideea în presa locală. Facem precizarea că primăriile au încheiat contracte cu firma European Project Consulting din Bucureşti, cu punct de lucru la Piteşti.

La firma din Bucureşti, deputatul Mircea Drăghici nu a avut niciodată acţiuni sau calitatea de angajat. Având în vedere confuzia creaţă pe acest subiect, precum şi informaţiile distorsionate publicate în presă, am considerat necesar să aducem în atenţia opiniei publice cuvenitele rectificări în vederea stabilirii adevărului”, a afirmat Drăghici.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90