New Profesional Consult 263×587

Fratica se uita cu jind la zona metropolitana Pitesti

fratica

Consiliul Judeţean Argeş a aprobat asocierea cu municipiul Piteşti, oraşul Ştefăneşti şi comunele Albota, Moşoaia, Mărăcineni, Miceşti, Băbana şi Bascov, în vederea înfiinţării Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Piteşti”.

930X122 MAIA
555×222  MAIA

Scopul zonei metropolitane Piteşti este de a asigura o dezvoltare cât mai apropiată pentru localităţile limitrofe pe lângă polul reprezentant de Piteşti, cu furnizarea de servicii- alimentare cu apă, canalizare, salubritate, termoficare-, îmbunătăţirea infrastructurii în comun. Printre problemele care ar putea fi rezolvate ar fi şi aceea a câinilor fără stăpân, prin luarea unor măsuri unitare. Consilierul judeţean PDL Bogdan Ivan a transmis nemulţumirea primarului Frătică de la Bradu, care susţine că nu a fost informat cu privire la înfiinţarea zonei metropolitane, cu toate că subiectul este dezbătut de ceva ani, iar însuşi primarul a avut declaraţii în presă- fapt punctat şi de preşedintele Constantin Nicolescu- cum că nu are nevoie de această asociere. În final, Constantin Nicolescu i-a transmis consilierului judeţean că primăria Bradu a fost informată dar a refuzat să fie parte din zona metropolitană, dar şi că dacă va dori şi Consiliul Local va da o hotărâre în acest sens, se poate alătura şi ulterior acestei structuri.

570 X 90 CAPRA 3
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti