Gheorghe Dinescu, consilier local şi preşedinte al PNŢCD Piteşti, a declarat astăzi că autorităţile locale trebuie să aibă grijă la ceea ce se întâmplă acum la SC Apă Canal 2000 SA, după schimbarea lui Gelu Mujea din funcţia de director. Dinescu susţine chiar că situaţia ar fi mai dificilă decât pe vremea lui Mujea.
„Liviu Pătraşcu este preşedintele Consiliului de Administraţie şi tot ce spune el se execută. Am două dosare de buget. Unul făcut înainte ca dumnealui să preia conducerea, altul pe vremea sa. În primul, bugetul prevede un profit brut de 5 milioane de lei, în al doilea profitul estimat este de 3 milioane de lei. Nu este acesta un pas spre falimentare?
De asemenea, s-a vorbit de salarii mari. Păi, fiecare dintre cei 3 directori cu mandat ai societăţii primeşte cam 9.000 de lei lunar net! Aşa rezultă din acte. S-au dat, de asemenea, salarii compensatorii pentru cei disponibilizaţi, dar, în acelaşi timp, a fost preluat personal de la altă firmă. Oare domnul Pătraşcu aşa ar fi procedat la firma sa?”, a spus Gheorghe Dinescu, cel care a mai anunţat că PNŢCD va face de acum înainte opoziţie în Consiliul Local.





