263×587.jpg La COCOS

Guvernul Boc: Concediul maternal se reduce la jumatate

boc_papusa

Concediul maternal se reduce la un an de la 1 ianuarie. Indemnizaţia de creştere a copilului se va acorda tot timp de un an la aceeaşi valoare ca şi acum. În schimb, părinţii au posibilitatea de a intra în concediu fără plată sau se pot întoarce la serviciu şi vor primi o primă de 500 de lei. Pentru mamele care au indemnizaţia în derulare, valoarea şi durata rămân neschimbate. Aceasta este decizia Guvernului de luni seară.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

„Pentru cei care vor intra sub incidenţa indemnizaţiei pentru creşterea copilului în 2011 situaţia va fi următoarea: durata indemnizaţiei va fi de un an, valoarea indemnizaţiei la fel ca şi acum, minim 600 şi maxim 3.400. Prima de reîntoarcere de 500 de lei, concediu fără plată, ca posibilitate, pe parcursul celui de-al doilea an cu menţiunea că oricând părintele se întoarce la muncă până la epuizarea celor 24 de luni primeşte prima de reîntoarcere de 500 de lei”, a declarat premierul Emil Boc.
Luni dimineata, presedintele Basescu, prezent la sedinta coalitie, a precizat ca bugetul de la anul nu va suporta doi ani de indemnizatie pentru mamici. Desigur, va suporta sugatorii clientelei de stat, asta nu va fi problema…

570×90 MAIA
263 x 587 eurial