263×587 grota rece

Ion Cornel Lazăr: „USL măreşte pensiile şi salariile mici”

Ion.Cornel.Lazar

Ion Cornel Lazăr, preşedintele PC Argeş, apreciază că măsurile pe care Guvernul intenționează să le ia în perioada următoare în plan social vor avea un impact benefic asupra unei largi categorii de cetăţeni.

„Imediat după ce a venit la putere, în primăvara anului 2012, USL a început un proces prin care le-a redat pensionarilor banii pe care PDL li i-a luat pe nedrept din veniturile lor lunare. De asemenea, la începutul anului 2013 pensiile au fost indexate, iar acum USL pregăteşte o măsură similară. Astfel, bugetul de stat pentru anul 2014 va aduce creşteri de pensii. Majorarea va fi de 3,76%, fiind vorba de mărirea punctului de pensie în urma indexării cu rata inflaţiei. De asemenea, vor fi majorate şi salariile bugetarilor care au venituri mai mici, făcându-se astfel o politică socială corectă, în acord cu nevoile cetăţenilor.

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

Nu sunt singurele măsuri care vor fi adoptate pe linie socială. Salariul minim va fi majorat, iar unele categorii profesionale care acum câştigă puţin, precum unii medici rezidenţi şi profesori, vor primi lefuri mai mari.

Aceste decizii de creşteri ale veniturilor vin după ce USL a reîntregit deja salariile bugetarilor, a crescut pensiile la începutul acestui an şi a crescut salariul minim cu circa 15 procente. Sunt măsuri care arată că Guvernului USL îi pasă de oameni şi că Guvernul are politici menite să ajute categoriile defavorizate din ţară”, afirmă Ion Cornel Lazăr.

570×90 LA COCOS
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti