Probabil lipsa de idei și de popularitate i-au determinat pe Mihai Răzvan Ungureanu și Aurelian Pavelescu să facă un lucru de toată jena: o alianță între FC (nu Fotbal Club, ci Forța Civică) și PNȚ-CD (formațiune muribundă de ani de zile) care se numește „Dreptate și Adevăr”, adică exact ca defuncta alianță DA dintre PD și PNL.
Ungureanu și Pavelescu („ăla mic cu capu’ mare”, cum îl descria Traian Băsescu) au semnat astăzi protocolul de înființare a ADA. La semnarea hârtiei, care a avut loc la Palatul Parlamentului, cei doi au pus iarăși placa cu refrenul „unitatea dreptei”.
Care dreaptă? Sau Nicolae Ceaușescu era de dreapta când tânărul tovarăș Mihai Răzvan Ungureanu, ca delegat al Uniunii Tineretului Comunist Iași, îi înălța odă mult stimatului și iubitului conducător?


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)


